Baril is happy to invite you to the opening of director Cristi Puiu's second photography exhibition. The vernissage will take place on October 4. The works will remain on view for 6 weeks, until November 16. "At the beginning of February, I was coming back from Ljubljana, disheartened and despairing, after trying in vain to salvage the sound on my new film. For reasons wholly mysterious, the same reasons that prevented the filming from going well, I hadn't been able to splice together the sound and pictures of the film. And the whole way back, all I did was calculate, assess and put together the presumable causes of that failure, all Anca and I did was seek solutions to be able to repair what could still be repaired. Since I'd gone to Ljubljana by car, it was a long journey and it gave me time to examine every facet of what had happened with the unfinished soundtrack. All the while, hills, and vales, and plains passed before the windscreen. Gradually, the world from which winter was about to depart became consonant with my own despair. The fissured road, flanked by concrete pylons and shrivelled trees, the farmsteads surrounded by ramshackle fences, the crooked houses leaning against each other, garbage strewn over hill and dale, concrete hulks dotted around . . . From the edge of the road to the horizon, to the vanishing point, the land seemed to murmur the same story which, in Ljubljana, I myself had murmured, while, together with Zoran, Ognien and Christophe, I wrestled with the sound on the film, lest it get away from us. And then, all of a sudden, I felt calm. Because for a long time, secretly, I'd been wanting to collect, in an interminable series of correctly exposed images, the pieces of this puzzle, the pulsation of an epoch still fading, and because Sorin had made available to me his gallery space for the month of October, I decided that after I got home, I would make a journey and photograph the vestiges of this epoch once spring returned, once the grass humbly began to crack the asphalt. That's how I ended up spending March in the back of beyond, to the east, along the Danube, toward the Black Sea, waving to Virgil Mazilescu and Nichita Stănescu, to George Topîrceanu and Ion Pillat, attempting to shut myself inside the edges of the frame, a declaration of love befitting the thrill that distance aroused in me. And only later did I understand that the pieces of this jigsaw composed neither The Return of Immanuel, nor Porcelain Deer, nor Bird of Ill Omen, nor Hello! We're Dying! but FOZAKAKOZFEA, the word that Zoe wrote when she was four, on a sheet of A4, on which first she'd drawn Ana and Elsa from Frozen." (Cristi Puiu)
Baril are plăcerea de a vă invita vineri, 4 octombrie, la evenimentul de deschidere a celei de-a doua expoziții personale de fotografie a lui Cristi Puiu în spațiul galeriei. Lucrările vor fi expuse timp de 6 săptămâni, până în 16 noiembrie 2019. „La începutul lui februarie, mă întorceam de la Ljubljana descurajat și deznădăjduit, după ce în zadar mă străduisem să salvez sunetul noului meu film. Din motive cu totul misterioase, precum cele care au împiedicat bunul mers al filmării, nu am reușit să așez împreună sunetul și imaginea filmului. Și tot drumul nu am făcut altceva decît să socotesc, să evaluez și să pun laolaltă presupusele cauze ale acestei neîmpliniri, să caut împreună cu Anca soluții pentru a putea repara ceea ce a mai rămas de reparat. Pentru că la Ljubljana plecasem cu mașina, drumul la întoarcere a fost lung și mi-a dat timp să întorc pe toate părțile povestea cu sunetul neterminat. În tot acest timp, prin fața parbrizului defilau dealuri, și văi, și cîmpii. Încet, încet, lumea din care iarna se pregătea să plece intra în consonanță cu propria mea deznădejde. Șoseaua spartă, străjuită de stîlpi de ciment și copaci zgribuliți, gospodăriile mărginite de garduri improvizate, casele strîmbe sprijinite una de cealaltă, deșeurile de tot soiul aciuate prin văioage, structurile de beton plantate ici și colo… Din marginea drumului și pînă la orizont, către punctul de fugă, țara părea să îngîne aceeași poveste pe care, la Ljubljana, eu însumi o îngînasem, în vreme ce, împreună cu Zoran, cu Ognien și cu Christophe, trăgeam de sunetul filmului, ca să nu ne scape. Și atunci, deodată, m-am liniștit. Pentru că demult, în secret, îmi doream să adun într-o suită interminabilă de imagini corect expuse piesele acestui puzzle, pulsația epocii care încă se stinge, și pentru că Sorin îmi pusese la dispoziție spațiul galeriei sale pentru luna octombrie, am hotărît ca, odată ce ajung acasă, să pornesc la drum și să fotografiez vestigiile acestei epoci atunci cînd primăvara se întoarce, atunci cînd iarba, cuminte, începe să spargă asfaltul. Astfel, am ajuns să îmi petrec luna martie pe coclauri, către răsărit, de-a lungul Dunării, spre Marea Neagră, făcîndu-le cu mîna lui Mazilescu și Nichita, lui George Topîrceanu și Ion Pillat, străduindu-mă să închid între marginile cadrului o declarație de dragoste conformă cu fiorul pe care depărtarea mi-l provoacă. Și doar tîrziu am înțeles că piesele acestui puzzle nu compuneau Întoarcerea lui Immanuel, și nici Căprioara de porțelan, nici Cobe, și nici Salut! Murim!, ci FOZAKAKOZFEA, cuvîntul pe care Zoe l-a scris cînd avea patru ani pe o coală A4 pe care mai întîi le desenase pe Ana și pe Elsa din Frozen." (Cristi Puiu)
Cristi Puiu s-a născut în anul 1967, la București. Începe, în 1992, studii de pictură la École supérieure d’art visuel din Geneva, pe care le abandonează pentru a se înscrie la secția de film. A regizat: Marfa și banii (2001), Moartea domnului Lăzărescu (2005), Aurora (2010), Sieranevada (2016). În 2017, galeria Baril îi găzduiește prima expoziție de fotografie (Sieranevada), prezentată apoi la Muzeul de Artă din Arad (2017) și la Paris Photo (2018).