Of all the games one can play with, against or by oneself, ping-pong is possibly the dullest. The least fun for the player, not to speak of the spectator. Yet in Zenon/off, a man plays ping pong with, against, and by himself. For several minutes. Watch this man. Why is he doing it? He’s doing everything right, apparently, although going fairly easy on the Plexiglass sheet that stands for the opponent. Maybe he’s going fairly easy on himself, then. Maybe he’s playing against no one or against nothing. He doesn’t seem to really enjoy it. Perhaps that’s the point. There’s nothing particularly Zen about it, although it’s not totally off either. When will this man decide he doesn’t want to play anymore? And why should one care? And then, who’s filming him? Maybe he’s filming himself. Maybe someone else, someone who likes to watch solo ping-pong. Or someone who asked him to do it, the director of solitary table tennis.
You should know something about this man. His name is Cătălin Lazurca, he’s a writer, among other things, and for some time he has manifested a somewhat illustrious penchant for dullness. He was part of a group called Celebrul animal / The Illustrious Animal, whose adventures are captured in the novel by the same name, which you – yes, you – should read when you’re bored and have some time to kill. You should know something about the man behind the camera, too. His name is Sorin Neamţu, he’s an artist, among other things. Together, Cătălin, Sorin and a few of their friends set up Radio plictisitor / Radioboring, an internet sensation that had all the appeal of a (very) brown dwarf. Which means nobody, except a few bored people, saw it or gave a damn about it. Those bored people were entertained by what they heard and saw on Radioboring. Its emissions, short, puzzling, monotone, still float about in the dark space of the web. In Radioboring, which they have now renamed Radio Tern / Radiodull, Cătălin Lazurca and Sorin Neamţu argue that one should have too much fun all the time. You know, like a man playing ping pong with himself. You know, kinda zen. On. Off.
Dintre toate jocurile pe care cineva le poate juca cu sine, împotriva lui însuşi sau de unul singur, ping-pongul e probabil cel mai anost. Oferă cea mai puţină distracţie jucătorului, ca să nu mai vorbim de spectator. Şi totuşi, în Zenon/off, un bărbat joacă ping-pong cu sine, de unul singur, împotriva lui însuşi. Preţ de cîteva minute. Urmăriţi-l pe acest bărbat. De ce face asta? Face totul aşa cum trebuie, nu-i vorbă, deşi parcă cumva prea blînd cu plexiglass-ul care i se opune. Dar poate că e pur şi simplu blînd cu sine. Poate că nici nu joacă împotriva cuiva sau a ceva. Şi nici nu pare să-i placă foarte mult ceea ce face. Pesemne că, de fapt, asta e schema. Nu e nimic foarte Zen în toate astea, dar nici departe nu e. Cînd oare se va hotărî bărbatul acesta să se oprească din joc? Şi de ce i-ar păsa cuiva de asta? Pe urmă: oare cine-l filmează? Poate că se filmează singur. Posibil să-l filmeze altcineva, cineva căruia îi plac meciurile de ping-pong solo. Sau, cine ştie, cineva care i-a cerut să facă toate acestea: regizorul tenisului de masă solitar.
Ar fi bine să aflaţi cîte ceva despre acest bărbat. Numele lui e Cătălin Lazurca şi e, printre altele, scriitor, iar pentru o vreme a manifestat o ilustră înclinaţie pentru banalitate. A fost parte a grupului Celebrul animal, ale cărui aventuri sînt prinse în romanul cu acelaşi nume, roman pe care voi – da, voi – ar trebui să-l citiţi cînd vă loveşte plictiseala şi aveţi ceva timp de pierdut. Ar trebui să aflaţi cîte ceva şi despre omul din spatele camerei video. Numele lui e Sorin Neamţu şi, printre altele, e artist. Împreună, Cătălin, Sorin şi alţi cîţiva prieteni au pus la cale Radio plictisitor, o chestie pe internet care avea tot farmecul cu care se poate lăuda o pitică (foarte) cenuşie. Asta însemnînd că nimeni, cu excepţia unor plictisiţi, n-a văzut chestia şi nici nu i-a acordat atenţie. Aceşti oameni plictisiţi erau distraţi de ceea ce vedeau sau auzeau pe Radio plictisitor. Undele lui, scurte, confuze, monotone plutesc încă în spaţiul întunecat al netului. În Radio plictisitor, redenumit acum Radio Tern, Cătălin Lazurca şi Sorin Neamţu spun că nimeni n-ar trebui să se simtă prea bine, pentru prea multă vreme. Adică aşa, ca cineva care joacă ping-pong cu el însuşi. Adică aşa, zen. On. Off.
You should know something about this man. His name is Cătălin Lazurca, he’s a writer, among other things, and for some time he has manifested a somewhat illustrious penchant for dullness. He was part of a group called Celebrul animal / The Illustrious Animal, whose adventures are captured in the novel by the same name, which you – yes, you – should read when you’re bored and have some time to kill. You should know something about the man behind the camera, too. His name is Sorin Neamţu, he’s an artist, among other things. Together, Cătălin, Sorin and a few of their friends set up Radio plictisitor / Radioboring, an internet sensation that had all the appeal of a (very) brown dwarf. Which means nobody, except a few bored people, saw it or gave a damn about it. Those bored people were entertained by what they heard and saw on Radioboring. Its emissions, short, puzzling, monotone, still float about in the dark space of the web. In Radioboring, which they have now renamed Radio Tern / Radiodull, Cătălin Lazurca and Sorin Neamţu argue that one should have too much fun all the time. You know, like a man playing ping pong with himself. You know, kinda zen. On. Off (R.M)
Ar fi bine să aflaţi cîte ceva despre acest bărbat. Numele lui e Cătălin Lazurca şi e, printre altele, scriitor, iar pentru o vreme a manifestat o ilustră înclinaţie pentru banalitate. A fost parte a grupului Celebrul animal, ale cărui aventuri sînt prinse în romanul cu acelaşi nume, roman pe care voi – da, voi – ar trebui să-l citiţi cînd vă loveşte plictiseala şi aveţi ceva timp de pierdut. Ar trebui să aflaţi cîte ceva şi despre omul din spatele camerei video. Numele lui e Sorin Neamţu şi, printre altele, e artist. Împreună, Cătălin, Sorin şi alţi cîţiva prieteni au pus la cale Radio plictisitor, o chestie pe internet care avea tot farmecul cu care se poate lăuda o pitică (foarte) cenuşie. Asta însemnînd că nimeni, cu excepţia unor plictisiţi, n-a văzut chestia şi nici nu i-a acordat atenţie. Aceşti oameni plictisiţi erau distraţi de ceea ce vedeau sau auzeau pe Radio plictisitor. Undele lui, scurte, confuze, monotone plutesc încă în spaţiul întunecat al netului. În Radio plictisitor, redenumit acum Radio Tern, Cătălin Lazurca şi Sorin Neamţu spun că nimeni n-ar trebui să se simtă prea bine, pentru prea multă vreme. Adică aşa, ca cineva care joacă ping-pong cu el însuşi. Adică aşa, zen. On. Off.(R.M.)
He who finishes this thought is not he who begins it.
And he who begins it is not he who has had the thought unbegun.
We leave „us” behind, turn by turn, infinitely sliced, isolated and irreproachable.
Only to those behind us is the whole joy and glory left. No memory, no regrets, they are untouchable and unmendable. Relaxed, any hesitation on their part is mere mechanics, an ironic loop.
And all faults and the guilt are now, wearing out the membrane of the present.
Beyond which we cannot pass, only sully it with reproach. Which comes back to us without touching anyone.
Cel care temină acest gînd e altul decît cel care îl începe.
Iar cel care îl începe e altcineva decît cel care a avut gîndul neînceput.
Ne lăsăm* în urmă, rînd pe rînd, infinit feliaţi, izolaţi şi ireproşabili.
Doar celor din urma noastră le rămîne întreagă bucuria şi gloria. Fără memorie, fără regrete, sînt de neatins şi
de neîndreptat. Relaxați, orice ezitare a lor e numai mecanică (substantiv: mechanics) , buclă ironică.
Iar toate greșelile şi vina sînt acum, ponosind pojghița (membrane?) prezentului. Dincolo de care nu putem trece, murdărind-o doar cu reproșuri. Care ni se întorc fără să mai atingă pe nimeni.
zeninoff_exterior.jpg)
